Prevenirea violenței intrafamiliale prin programe de educație parentală

Problematica violenței în rândul tinerilor a devenit o constantă a intervenției sociale. Agresivitatea și comportamentele violente ale tinerilor sunt asociate deseori conceputului de violență intrafamilială.

Conduitele agresive, cât și cele ale formelor de violență, ”consemnează o diversitate de stări, de la cele de imitațe la potențialități explicit patologice, de la frustrări la reacții de panică și atac, de la dizarmonii ale personalității la cele dezvoltate în ambianța unor nocivități de risc patogen”[i]

Nu de puține ori un tânăr violent provine dintr-un mediu caracterizat de violență. Astfel, este asigurată reproducerea socială a mediului său natural în care a fost îngrijit. Ne-am obișnuit deja cu recunoașterea drept medii propice dezvoltării unro astfel de comportamente a instituțiilor de ocrotire, familiile dezorganizate, familii monoparentale sau cu diferite disfuncționalități. Sub aspect medico-legal, riscul pentru apariția violenței intrafamiliale ”crește în progresie aritmetică cu tipurile structurașle identificate (familei nucleară propriu-zisă, familie nucleară cu copii adoptați, familie nucleară lărgită, familie în curs de dezorganizare, familie dezorganizată, concubinaj)”[ii], cele mai vulnerabile fiind astfel considerate formele de concubinaj, familiile dezorganizate sau lărgite.

Dar, practica profesională ne relevă cazuri de tineri care, din punct de vedere al mediului familial, nu ar avea motive pentru a greși sau pentru a dezvolta comportamente deviante – familii organaizate, cu venituri stabile și substanțiale, etc. Si totuși, ce-i determină pe acești tineri să urmeze o astfel de cale?

Mult prea preocupați de bunăstarea materială a copilului, ”interesați ” (doar) de rezultatele școlare ale acestuia, părinții uită să fie PĂRINȚI.

Francoise Dolto afirma că ”violența s-ar putea defini atunci când nu spunem sau nu mai spunem nimic”. Deși un paradox, violența derivă dintr-un aspect relativ pozitiv al vieții de familie – disciplina. Disciplina presupune ”călăuzirea copilului de când este sugar și până la vârsta adultă, scopul ei fiind ca acest copil să ajungă la un nivel de maturitate care să-i permită într-o bună zi să funcționeze ca un adult responsabil în raport cu societatea”.[iii]

Nu de puține ori auzim sintagme de genul ”bătaia de ruptă din rai”, precum și ”unde dă mama crește”, tocmai pentru a încerca să se corecteze anumite greșeli de comportament. Dar aceste metode de corecție au prea multe efecte negative, din păcate nefiind conștientizate de către cei care le aplică. Ceea ce poate fi rezolvat prin comunicare se rezumă uneori la getsuri violente, aplicări de ”corecții fizice”, părinții considerând că-și disciplinează astfel copilul. Acei părinți uită că proprii copii sunt oameni , și că înțeleg limbajul verbal, cuvintele.Și atunci, folosesc forța și bătaia afirmând chiar ”numai de bătaie știe”…. aceasta poate pentru că nu au încercat și altă metodă de educare și disciplinare. (http://www.rcis.ro/ro/section1/1-volumul-1-2003-aprilie/5-prevenirea-violentei-intrafamiliale-prin-programe-de-educatie-parentala-6.html)

[i] Tadeusz Pirozinski – Psihiatrie și Victimologie, Iași, 1995, Editura 24 ORE, pag.43

[ii] Tadeusz Pirozinski – Psihiatrie și Victimologie, Iași, 1995, Editura 24 ORE, pag.49

[iii] Gary Chapman, Ross Campbell – Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, Editura Curtea Veche, București, 2001, pag.111

Lasă un răspuns